Diagnostica auzului

Pierderea auzului nu este neobișnuită în lumea modernă. Pentru a nu începe boala, este necesar nu numai să contactați un specialist în caz de indispoziție, ci și să vă supuneți periodic unui examen preventiv. Este de preferat să identificați orice problemă într-un stadiu incipient.

Ce este audiometria?

Audiometrie este un test care furnizează informații cu privire la capacitatea de auz. Acesta este, în general, efectuată de către un medic de audiologie. 

Audiometria este un grup de teste care evaluează cât de bine auzim. Rezultatul testării audiometrice este un grafic numit audiogramă.

Sunetul este o vibrație care se propagă prin aer sau alte medii sub formă de unde, iar când aceste unde ajung la urechea internă și stimulează terminațiile nervoase ce se găsesc aici noi îl percepem, adică auzim. Până să ajungă la urechea internă undele sonore trec prin conductul auditiv extern, timpan, oscioarele din urechea medie (conducerea aeriană) și de asemene prin oasele din spatele și din jurul urechii (conducerea osoasă ). Sunetele variază în funcție de cât sunt de puternice (intensitate) și de viteza cu care se propagă (frecvență). Intensitatea sunetului se măsoară în decibeli (dB), iar frecvența în cicli pe secundă sau Herți (Hz).

În timpul testului de auz, pacientului i se va plasa o pereche de căşti pe urechi (conducerea aeriană) și o cască metalică poziționată în spatele uneia dintre urechi și sprijinite deasupra celeilalte care conduce sunetul prin os, pentru a i se măsura auzul pe mai multe frecvențe și pe mai multe intensități ale sunetului. De obicei intervalul este de 250 - 8000 Hz, deoarece aceasta cuprinde intervalul de frecvenţe ale vorbirii. Testele care se efectuează în cadrul evaluării audiometrice sunt:

Audiometria tonală: În timpul acestui test prin căști este transmis un sunet scurt întâi într-o ureche, apoi în cealaltă, iar pacientul trebuie să semnaleze că a auzit sunetul apăsând pe un buton. Se porneșe de la o intensitate mai mare care se scade treptat până la ultimul sunet pentru care pacientul a apăsat pe buton. Se repetă pentru toate frecvențele de interes (250 Hz, 500 Hz, 1000 Hz, 2000 Hz, 4000 Hz și 8000 Hz). Sunetele cele mai scăzute pe care le-a auzit pacientul pentru fiecare din frecvențele menționate mai sus sunt marcate pe un grafic cunoscut sub numele de audiogramă.

Audiometria vocală include două teste. În primul rând pragul de recunoaștere al vorbirii utilizat pentru a măsura cel mai scăzut nivel la care se pot repeta cuvintele. De obicei se folosesc cuvinte cu două silabe, cu accent egal pe fiecare cuvânt. Al doilea test, testul de discriminare a vorbirii, este folosit pentru a evalua capacitatea de a înțelege și de a repeta cuvintele cu o singură silabă prezentate la un volum puternic. O audiogramă normală înseamnă că în viața de zi cu zi suntem capabili să auzim dacă ni se vorbește în șoaptă, auzim ticăitul unui ceas sau vibrația unui diapazon. Din punct de vedere clinic un rezultat normal al audiometriei înseamnă că auzim sunetele la o intensitate mai mică decât 25 de decibeli pentru intervalul de frecvențe între 250 și 8000 de decibeli.

Un rezultat anormal al testării stabilește diagnosticul de hipoacuzie (scăderea auzului). Auzul poate fi scăzut pe tot spectrul de frecvențe sau doar pe frecvențe joase sau înalte, scăderea poate fi prezentă la ambele urechi sau doar la una, poate fi afectată conducerea aeriană sau doar cea osoasă. Tipul de scădere și aspectul audiogramei oferă indicii asupra cauzei scăderii auzului și asupra posibilității de recuperare, dacă există. Este posibil ca pe lânga audiometrie să fie necesare și alte teste (ex. timpanograma, otoemisiuni acustice, potențiale evocate auditive) pentru stabilirea diagnosticului de certitudine al scăderii de auz.

Cum se realizează audiometria?

Un examen de audiometrie este realizată în interiorul unei cabine speciale izolate fonic și implică purtarea de căști pe urechi. Medicul audiolog trimite sunete la căști, pornind de la un sunet bas grav și trecerea la tonuri stridente, și solicită ca pacientul să dea un semn de consimțământ sau să apese un buton de fiecare dată când este capabil de a percepe sunetul. În acest fel, medicul poate determina intensitatea minimă necesară individului. Procedura permite, de asemenea, plasarea unui dispozitiv pe osul din spatele fiecărei urechi și prin ea, transmite vibraţii precise direct la urechea internă. Prin determinarea capacității individului de a percepe sunete de transpunere, specialistul este capabil de a evalua funcționalitatea urechii externe și medii. Prin utilizarea vibrațiilor, este determinată funcționalitatea urechii interne.